Care este diferenta intre tiparul digital si tiparul offset?
Tiparul offset este tiparul clasic, mecanic, prin care imaginea este preluata de pe o placa de transfer/matrita pe suportul final.
Utilajele sunt mai mari si timpul de pregatire este mai indelungat, fiind necesare mai multe operatiuni.
Principalele caracteristici ale tiparului offset:
› timp de pregatire mai mare
› recomandat pentru tiraje medii si mari
› poate folosi culori CMYK si PANTONE
› costurile scad cu cresterea cantitatii
› timp de uscare pana la cateva ore
› timp de executie total pana la cateva zile
Tiparul digital foloseste transferul direct pe suportul final fara a necesita realizarea unor matrite. Imprimantele de birou sunt imprimante digitale, fie ca folosesc cerneala sau toner laser.
Tiparul digital este rentabil pentru tiraje mici si medii, care necesita un termen foarte scurt de executie.
Principalele caracteristici ale tiparului digital:
› timp de pregatire mic
› recomandat pentru tiraje mici dar si medii
› culori CMYK
› print variabil, prin modificarea unor elemente pe durata procesului de executie
› timp de uscare minim sau inexistent
› timp de executie total de cateva ore